ştiri

Pe 10 aprilie 2023, președintele SUA, Joe Biden, a semnat un proiect de lege care punea capăt oficial „urgenței naționale” COVID-19 în Statele Unite. O lună mai târziu, COVID-19 nu mai constituie o „urgență de sănătate publică de interes internațional”. În septembrie 2022, Biden a declarat că „pandemia COVID-19 s-a încheiat”, iar în acea lună au existat peste 10.000 de decese legate de COVID-19 în Statele Unite. Desigur, Statele Unite nu sunt singurele care fac astfel de declarații. Unele țări europene au declarat sfârșitul urgenței pandemice COVID-19 în 2022, au ridicat restricțiile și au gestionat COVID-19 precum gripa. Ce lecții putem trage din astfel de declarații istorice?

În urmă cu trei secole, regele Ludovic al XV-lea al Franței a decretat sfârșitul epidemiei de ciumă care făcea ravagii în sudul Franței (vezi foto). Timp de secole, ciuma a ucis un număr uimitor de oameni în întreaga lume. Între 1720 și 1722, peste jumătate din populația Marsiliei a murit. Scopul principal al decretului a fost de a permite negustorilor să își reia activitățile comerciale, iar guvernul a invitat oamenii să aprindă focuri de tabără în fața caselor lor pentru a „sărbători public” sfârșitul ciumei. Decretul a fost plin de ceremonii și simbolism și a stabilit standardul pentru declarațiile și sărbătorile ulterioare ale sfârșitului epidemiei. De asemenea, aruncă o lumină puternică asupra rațiunii economice din spatele unor astfel de anunțuri.

Proclamație care declară un foc de tabără la Paris pentru a sărbători sfârșitul ciumei din Provence, 1723.

Dar a pus decretul capăt cu adevărat ciumei? Bineînțeles că nu. La sfârșitul secolului al XIX-lea, încă existau pandemii de ciumă, în timpul cărora Alexandre Yersin a descoperit agentul patogen Yersinia pestis în Hong Kong în 1894. Deși unii oameni de știință cred că ciuma a dispărut în anii 1940, este departe de a fi o relicvă istorică. Infectează oamenii într-o formă zoonotică endemică în zonele rurale din vestul Statelor Unite și este mai frecventă în Africa și Asia.

Așadar, nu putem să nu ne întrebăm: se va termina vreodată pandemia? Dacă da, când? Organizația Mondială a Sănătății consideră că un focar s-a încheiat dacă nu au fost raportate cazuri confirmate sau suspectate pentru o perioadă dublă față de perioada maximă de incubație a virusului. Folosind această definiție, Uganda a declarat sfârșitul celui mai recent focar de Ebola din țară pe 11 ianuarie 2023. Cu toate acestea, deoarece o pandemie (termen derivat din cuvintele grecești pan [„toți”] și demos [„oamenii”]) este un eveniment epidemiologic și sociopolitic care are loc la scară globală, sfârșitul unei pandemii, la fel ca începutul ei, depinde nu numai de criterii epidemiologice, ci și de factori sociali, politici, economici și etici. Având în vedere provocările cu care se confruntă eliminarea virusului pandemic (inclusiv disparitățile structurale în materie de sănătate, tensiunile globale care afectează cooperarea internațională, mobilitatea populației, rezistența antivirală și daunele ecologice care pot altera comportamentul faunei sălbatice), societățile aleg adesea o strategie cu costuri sociale, politice și economice mai mici. Strategia implică tratarea unor decese ca fiind inevitabile pentru anumite grupuri de persoane cu condiții socioeconomice precare sau probleme de sănătate preexistente.

Astfel, pandemia se încheie atunci când societatea adoptă o abordare pragmatică a costurilor sociopolitice și economice ale măsurilor de sănătate publică – pe scurt, atunci când societatea normalizează ratele de mortalitate și morbiditate asociate. Aceste procese contribuie, de asemenea, la ceea ce este cunoscut sub numele de „endemie” a bolii („endemic” provine din grecescul *en* [„înăuntru”] și *demos*), un proces care implică tolerarea unui anumit număr de infecții. Bolile endemice provoacă de obicei focare ocazionale de boală în comunitate, dar nu duc la saturarea departamentelor de urgență.

Gripa este un exemplu. Pandemia de gripă H1N1 din 1918, adesea denumită „gripa spaniolă”, a ucis între 50 și 100 de milioane de oameni în întreaga lume, inclusiv aproximativ 675.000 în Statele Unite. Însă tulpina de gripă H1N1 nu a dispărut, ci a continuat să circule în variante mai ușoare. Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) estimează că, în medie, 35.000 de persoane din Statele Unite au murit din cauza gripei în fiecare an în ultimul deceniu. Societatea nu numai că a „endemicizat” boala (acum o boală sezonieră), dar și-a normalizat ratele anuale de mortalitate și morbiditate. Societatea o rutinizează, ceea ce înseamnă că numărul de decese pe care societatea le poate tolera sau la care poate răspunde a devenit un consens și este integrat în comportamentele sociale, culturale și de sănătate, precum și în așteptări, costuri și infrastructură instituțională.

Un alt exemplu este tuberculoza. Deși unul dintre obiectivele de sănătate din Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU este „eliminarea tuberculozei” până în 2030, rămâne de văzut cum se va realiza acest lucru dacă sărăcia absolută și inegalitatea severă persistă. Tuberculoza este un „ucigaș tăcut” endemic în multe țări cu venituri mici și medii, determinat de lipsa medicamentelor esențiale, resursele medicale inadecvate, malnutriția și condițiile de locuit supraaglomerate. În timpul pandemiei de COVID-19, rata mortalității cauzate de tuberculoză a crescut pentru prima dată în mai mult de un deceniu.

Holera a devenit, de asemenea, endemică. În 1851, efectele asupra sănătății ale holerei și perturbările acesteia asupra comerțului internațional i-au determinat pe reprezentanții puterilor imperiale să convoace prima Conferință Sanitară Internațională la Paris pentru a discuta despre modul de control al bolii. Aceștia au elaborat primele reglementări sanitare globale. Însă, deși agentul patogen care provoacă holera a fost identificat și au fost disponibile tratamente relativ simple (inclusiv rehidratarea și antibioticele), amenințarea la adresa sănătății reprezentată de holera nu s-a încheiat niciodată cu adevărat. La nivel mondial, există între 1,3 și 4 milioane de cazuri de holeră și între 21.000 și 143.000 de decese asociate în fiecare an. În 2017, Grupul operativ global pentru controlul holerei a stabilit o foaie de parcurs pentru eliminarea holerei până în 2030. Cu toate acestea, focarele de holeră au crescut în ultimii ani în zonele predispuse la conflicte sau sărace din întreaga lume.

HIV/SIDA este probabil cel mai potrivit exemplu al epidemiei recente. În 2013, la Summitul Special al Uniunii Africane, desfășurat la Abuja, Nigeria, statele membre s-au angajat să ia măsuri pentru eliminarea HIV și SIDA, a malariei și a tuberculozei până în 2030. În 2019, Departamentul de Sănătate și Servicii Umane a anunțat în mod similar o inițiativă de eliminare a epidemiei de HIV în Statele Unite până în 2030. În Statele Unite există aproximativ 35.000 de noi infecții cu HIV în fiecare an, determinate în mare parte de inegalitățile structurale în diagnosticare, tratament și prevenire, în timp ce în 2022 vor exista 630.000 de decese legate de HIV la nivel mondial.

Deși HIV/SIDA rămâne o problemă globală de sănătate publică, nu mai este considerată o criză de sănătate publică. În schimb, natura endemică și de rutină a HIV/SIDA și succesul terapiei antiretrovirale l-au transformat într-o boală cronică al cărei control trebuie să concureze pentru resurse limitate cu alte probleme de sănătate globale. Sentimentul de criză, prioritate și urgență asociat cu prima descoperire a HIV în 1983 a diminuat. Acest proces social și politic a normalizat decesele a mii de oameni în fiecare an.

Declararea sfârșitului unei pandemii marchează astfel punctul în care valoarea vieții unei persoane devine o variabilă actuarială – cu alte cuvinte, guvernele decid că costurile sociale, economice și politice ale salvării unei vieți depășesc beneficiile. Este demn de remarcat faptul că bolile endemice pot fi însoțite de oportunități economice. Există considerații de piață pe termen lung și beneficii economice potențiale pentru prevenirea, tratarea și gestionarea bolilor care au fost odată pandemii globale. De exemplu, piața globală a medicamentelor împotriva HIV valora aproximativ 30 de miliarde de dolari în 2021 și se așteaptă să depășească 45 de miliarde de dolari până în 2028. În cazul pandemiei de COVID-19, „COVID-ul lung”, văzut acum ca o povară economică, ar putea fi următorul punct de creștere economică pentru industria farmaceutică.

Aceste precedente istorice arată clar că ceea ce determină sfârșitul unei pandemii nu este nici un anunț epidemiologic, nici vreun anunț politic, ci normalizarea mortalității și morbidității acesteia prin rutinizarea și endemia bolii, ceea ce, în cazul pandemiei de COVID-19, este cunoscut sub numele de „a trăi cu virusul”. Ceea ce a pus capăt pandemiei a fost și determinarea guvernului că această criză de sănătate publică nu mai reprezenta o amenințare pentru productivitatea economică a societății sau pentru economia globală. Prin urmare, încheierea situației de urgență COVID-19 este un proces complex de determinare a unor forțe politice, economice, etice și culturale puternice și nu este nici rezultatul unei evaluări precise a realităților epidemiologice, nici doar un gest simbolic.